Automutilarea

1 martie este ziua mondială a luptei împotriva automutilării.






Asociată în ultima vreme cu "copiii emo" automutilarea este mai mult decât o modă, o metodă de protest sau dorinţa unuia sau altuia de a atrage atenţia asupra sa. Automutilarea este, în primul rând, o tulburare de comportament severă, o boală psihică.

Ea n-a apărut odată cu curentul emo şi nici nu s-a proliferat din cauza acestui curent (nu e o boală contagioasă!), doar că, datorită lui, a devenit mainstream. Ceea ce trebuie reţinut este că practica automutilării nu este strâns legată de o mişcare socio-culturală, nu este o consecinţă a ei şi nu se întâlneşte doar în sânul ei.

Un alt mit care trebuie distrus est acela conform căruia doar tinerii, elevii de şcoală generală şi de liceu, practică automutilarea. Greşit! Această practică este foarte adesea întâlnită şi la adulţi. Cea mai mare frecvenţă a ei este înregistrată la persoanele între 15 şi 30 de ani, însă poate apărea şi mai devreme, sau chiar mai târziu.

Dar, de fapt, de unde pleacă toată povestea? Fiecare om, copil sau adult, are o anumită doză de agresivitate. Şi este cât se poate de normal ca aceasta să fie eliberată prin răbufniri de tot felul. Câţi dintre noi nu am dat un răspuns în doi peri când eram întorşi pe dos, câţi dintre noi nu am aruncat, măcar o dată, cu un obiect care nu mergea aşa cum voiam noi, câţi dintre noi nu am trântit uşi sau n-am ridicat tonul la cineva? Aceste manifestări, deşi neplăcute, sunt cât se poate de normale. Ei bine, în cazul persoanelor care recurg la automutilare ele apar arareori. De ce? Pentru că aceşti oameni sunt introvertiţi, anxioşi, nemulţumiţi (sau chiar scârbiţi) de ei înşişi sau au fost învăţaţi de famile şi de societate că a-ţi manifesta emoţiile este o ruşine. Pentru a nu-i "deranja" pe cei din jur, ei îşi întorc agresivitatea - mult mai acută şi mai viloentă - împotriva lor înşişi.

Motivele pentru care se recurge la automutilare sunt diverse - teamă, anxietate, nemulţumire, ură de sinere, amintiri traumatizante (adesea abuz fizic şi/sau sexual) etc. - însă efectul este mereu acelaşi: prin provocarea durerii fizice se mută acentul de pe problema acută cu care se frământă individul pe durerea fizică, pe care acesta o percepe mai uşor suportabilă decât cea "morală". "Alegerea" acestei practici nu este una conştintă, iar auto-agresorul este arareori complet lucid în momentele în care încearcă să-şi provoace durerea. Cel mai adesea, episoadele de automutilare sunt asociate cu o tensiune crescândă, aproape insuportabilă, frustrare, furie, pierdere a controlului.

Când fac lucrurile astea nu aleg să le fac. Le fac atunci când totul pare să fi scăpat de sub control. Le fac atunci când simt că mă întorc la sentimentul acela de neajutorare de când eram copil. Le fac din nevoia de a exprima în plan fizic ceea ce simt în interior, din nevoia de a mă elibera de durere.
- fragment dintr-un comentariu de blog referitor la automutilare

Elibererea "durerii interioare" prin intermediul durerii fizice nu are, însă, un efect de lungă duartă. Pe termen scurt, apar sentimente copleşitoare de vinovăţie şi de ruşine, ce duc, la rândul lor, la nevoia de "autopedepsire". Pe termen lung, durerea fizică devine din ce în ce mai puţin resimţită, până ce individul devine amorţit, insensibil la durere. Mulţi spun că atunci când se taie nu simt absolut nimic. De aici nevoia de a repeta/înmulţi/agrava practicile de automutilare. "Doza" este mereu mărită, practica este repetată de 3, 4, 10 ori pe zi, iar tăieturile sau arsurile devin din ce în ce mai serioase. De la simple zgârieturi se poate ajunge, astfel, la răni ce necesită spitalizare. În definitiv, automutilarea este o adicţie ca oricare alta.

Mai trebuie spus că automutilarea, aşa cum nu este o tentativă de sinucidere, nu este nici dorinţa individului de a atrage atenţia asupra sa. Din contră, cei care suferă de această tulburare comportamentală îşi ascund cu grijă rănile sub mâneci lungi (chiar şi vara), banderole, ceasuri, şosete, brăţări etc. Ei sunt în general persoane retrase, timide şi evită să atragă atenţia asupra lor.


NB: Nu sunt specialistă în domeniu. Acest articol e o sinteză a unor cărţi şi articole de specialitate pe care le-am citit de-a lunugul timpului, o concluzie a discuţiilor pe care le-am purtat cu diverse persoane care suferă de acestă tulburare, precum şi a discuţiilor urmărite pe numeroase forumuri şi bloguri.

Slim & Light

Cunoaşteţi vreo marcă de ţigări care se adresează femeilor şi care nu conţine cuvântul "slim"? Eu nu... Virginia Slims, Vogue Slims, Prestige Slims... Chiar şi producătorii de ţigări consacraţi au început să comercializeze acest gen de ţigări... Pall Mall, Davidoff etc.

Ideea care se desprinde de aici e că femeile sunt un segment de fumători aparte. Era, în trecut, înrădăcinată în conştiinţa tuturor concepţia conform căreia fumatul este un obicei urât când este practicat de o femeie. Bărbaţii fumători sunt cool, femeile sunt uşuratice. Aşa că producătorii de ţigări au găsit o modalitate de a dizolva această inegalitate, care nu le făcea niciun bine, şi de a-şi spori câştigurile recrutându-şi clientela şi din cealaltă jumătate a populaţiei... Brusc, este cool şi pentru o femeie să fumeze, mai ales dacă ţigara este subţire, fină şi delicată, adică exact aşa cum ar trebui să devină o femeie. Ţigările pe care le fumezi te definesc. Pe de altă parte, îţi impun un model. Faptul că orice brand de ţigări ce se adesează exclusiv femeilor este insoţit de cuvinte ca "Slims", "Sleek", sau "Thin" demonstrează că acestea sunt conceptele care sunt, şi dacă nu sunt, trebuie să fie asociate cu feminitatea. Unde mai pui că fumatul reduce pofta de mâncare şi te determină să pierzi în greutate ceea ce, nu-i aşa, e obsesia numărul unu a societăţii noastre.

Unele branduri au o asemenea nesimţire, încât mizează pe chestia asta "pe faţă". Cum este, spre exemplu, o reclamă a celor de la Virginia Slims. "If I ran the world, calories wouldn't count" spune textul reclamei, în timp ce o domnişoară, cu o ţigară în mână, refuză o farfurie cu prăjituri. Ţigara, adică, o ajută să-şi potolească poftele culinare şi să se abţină de la mâncare. Este de-a dreptul revoltător. Ceea ce se întâmplă aici e că femeile sunt încurajate să folosească fumatul - un obicei deosebit de nociv - pentru a se încadra într-un şablon "de frumuseţe" creat cu frenezie de publicitate şi la care industria tutunului a contribuit apreciabil.



În altă ordine de idei, fumatul, pentru o femeie, devine, cu timpul, un semn de libertate. Odată cu apariţia celui de al doilea val de feminism, se cere tot mai insistent, şi de data aceasta se şi obţine, în mare parte, egalitatea dintre sexe. Brusc, femeile pot şi ele să poarte pantaloni, să îşi tundă părul şi să fumeze fără a mai fi privite cu suspiciune. Dar totuşi, nici egalitatea asta nu poate fi supremă...

Aşa că au apărut ţigările "Lights". Să recunoaştem: o femeie cu un Marlboro roşu în mână e oarecum lipsită de feminitate. Alea sunt ţigările bărbaţilor prin excelenţă, ale cowboilor bine făcuţi şi un pic transpiraţi, cu priviri dure şi gesturi repezite (dar cool!), care dresează caii sălbatici. Femeia e firavă, delicată, aşa că are nevoie de ceva pe măsură. Avem, deci, posibilitatea de a alege între sortimete "Lights", "Super lights", "Extra Lights". De curând, Pall Mall şi-au colorat marca "Super Lights" în portocaliu. Acuma hai să fim serioşi: cum arată un bărbat care scoate din buzunar un pachet de ţigări portocaliu? Ca să nu mai spunem că la noi, cel puţin, "Lights" sunt adesea numite "ţigări de gagici".

Ei bine, "light" înseamnă "uşor". Asta înseamnă că sortimentul ăsta e mai uşor, mai delicat, numai bun pentru reprezentantele "sexului slab". În ceea ce-i priveşte pe fumătorii înrăiţi, întotdeauna se plâng de ele ca fiind prea slabe.

E aproape imposibil să nu observi asocierea dintre aceste etichete şi feminitate. Iar la nivel subconştient, acestea sunt strâns legate. Pe de o parte pentru ca întreaga noastră cultură ne-a învăţat că valorile feminităţii sunt delicateţea, supleţea, lipsa de forţă, esteticul, pe de altă parte pentru că publicitatea şi media ne transmit constant că feminitatea se identifică neapărat cu aceste valori, şi nimic altceva.

Povestea poate continua... aş putea scrie despre reclamele prin care femeile sunt îndemnate să fumeze pentru a părea misterioase, pentru a fi percepute ca individualităţi, pentru a-şi câştiga independenţa şi aşa mai departe. Sau aş putea sa scriu despre reclamele mai vechi, care sunt aşa de flagrant sexiste, încât rămâi fără grai. Am să mă mulţumesc însă să posetz câteva poze care, cred eu, vorbesc de la sine.

Killing us softly

...un scurt filmulet despre modul in care sunt reprezentate femeile in publicitate:

Scheletele sunt glam... mai nou şi în arhitectură!

Situl www.fashionandbeauty.ro ne anunţa, acum vreo două zile, că "In luna aprilie, Somerset House din centrul Londrei va gazdui o expozitie care va pune fata in fata moda si arhitectura. "Skin + Bones: Parallel Practices in Fashion and Architecture" va avea drept invitati speciali doi dintre cei mai cunoscuti designeri britanici: Vivienne Westwood si Alexander McQueen."

Nu sunt specialistă în modă, şi cu atât mai puţin în arhitectură. Dar chiar şi cu studii în domeniu mă îndoiesc că aş fi în stare să înţeleg ce a fost în capul lor când au ales titlul ăla. După părerea mea, nimic!
Înţeleg că există o legătură strânsă şi bolnavă între lumea modei şi oase... Da' cu arhitectura ce aveţi, fraţilor? Designerii ăştia sunt atât de obsedaţi de anorexie încât o bagă până şi în arhitectură? Whats next?
Deşi există deja un scandal imens în lumea modei legat de felul în care arată modelele din ziua de azi, deşi până şi presa e sătula de miile de oase care străpung hainele fine în prezentările de modă, deşi 4(!) modele au murit din cauza anorexiei în ultimul an şi jumătate, designerii noştri iubiţi şi talentaţi încă mai iau problema asta ca pe un fel de glumă.

Prin participarea la această expoziţie, Westood şi McQueen acceptă că moda este - şi, mai ales, trebuie să fie - asociată cu sintagma "Skin and Bones". Colaborarea lor nu face decât să afirme încă o dată, dacă mai era nevoie, că lumea modei le râde în faţă familiilor modelelor care au pierdut lupta cu anorexia şi cu industria bolnavă din care făceau parte, precum şi milioanelor de oameni obişnuiţi din toată lumea a căror viaţă a fost iremediabil schimbată de această obsesie morbidă de a fi "os şi piele", pe care moda în primul rând o promovează cu mândrie.

Mesajul pe care îl întrezăresc eu în toată povestea asta este: "The Show Must Go On!" Haideţi să ducem spectacolul oaselor şi dincolo de haine. Catwalkul a devenit neîncăpător pentru miile de schelete ambulante care mor pe capete pentru un job bine plătit şi acceptarea generală. We've made our point here, e timpul să convertim noi mase.
Impecabil lucrat până acum:

Slăbiţi rapid şi sigur... Sau nu...

Te gândeai că ai câteva kilograme de care ai vrea să scapi? Păi ai putea să fii atent(ă) la ce mănânci, să reduci grăsimile, dulciurile şi sucurile acidulate şi să faci un pic de mişcare; în câteva săptămâni vei vedea rezultatele... Dar în ziua de astăzi totul e mai simplu şi mai rapid; aşa că ai să tragi o fugă până la cel mai apropiat supermarket şi pui mâna pe câteva produse dietetice: aşa poţi să-ţi savurezi în continuare mâncărurile preferate şi să slăbeşti în acelaşi timp... Nu-i aşa?

Păi... nu. Hai să fim sinceri: de câte ori te-au ajutat produsele dietetice să dai jos kilograme? De câte ori nu ţi s-a întâmplat să te îngraşi, de fapt? Ai avut vreodată rezultate consumându-le? Produsele pe care scrie "Fără grăsimi", "Fără zahăr", "Mai puţine calorii", "Fitness" ş.a.m.d. nu sunt altceva decât o strategie de marketing. Dacă te uiţi atent pe etichete ai să observi că au un aport caloric nesemnificativ mai mic decât produsele tradiţionale. De exemplu: o pungă de cereale oarecare are 493 de calorii pe suta de grame; o pungă etichetată "dietetic" are 459 de calorii pe o sută de grame. Într-adevăr, mare realizare! Vrei să punem pariu pe care o cumperi? Pe cea dietetică, normal, pentru că eşti la cură de slăbire... Şi poate ai să-ţi permiţi şi sa ronţăi mai mult decât de obicei, din moment ce e un aliment special conceput pentru pierderea în greutate, cu aport caloric mai scăzut.

Dar ai dreptate: mai există şi produse dietetice cu foarte puţine calorii. În general dulciurile. Sucurile fără zahăr sunt campioanele: "mai puţin de 1 calorie pe litru" şi alte bazaconii de genul ăsta. Majoritatea produselor dietetice (şi cele fără zahăr în mod special) conţin un îndulcitor artificial, foarte sărac în calorii, numit aspartam.

De când a fost introdus ca aditiv pentru mâncare în 1981, aspartamul e responsabil pentru mai mult de 75% din plângerile de la Protecţia Consumatorului din toată lumea. Până acum s-au înregistrat 92 de reacţii adverse ale acestui aditiv, de la dureri de cap şi oboseală cronică la atacuri de panică. Iată câteva dintre ele:

• dureri abdominale
• atacuri de panică
• dificultăţi respiratorii
• dificultăţi de concentrare
• diaree
• ameţeală
• sete şi foame excesivă (şi te mai miri că te îngraşi în loc să slăbeşti)
• oboseală
• halucinaţii
• dureri de cap
• insmnie
• greaţă şi vomismente
• amorţeală
• furnicături
• hipertensiune
• crize şi convulsii

Te întrebi, firesc, de ce a fost aprobat din moment ce are atâtea efecte devastatoare asupra organismului... de ce nu e interzis şi de ce există în absolut toate produsele fără zahăr? Pentru că e al dracului de ieftin şi producătorii scot profit gras. Şi pentru că, fiind sărac în calorii, e aditivul perfect pentru ramura care scoate cei mai multi bani din industria alimentară: produsele de slăbit.

Aşa că poate ar fi mai bine să te gândeşti de două ori înainte să-ţi cumperi o Cola Zero...

Facts

Iată câteva statistici care ar trebui să ne pună pe gânduri:

• 2 din 5 femei şi 1 din 5 bărbaţi ar renunţa la 3 ani din viaţă dacă asta le-ar garanta atingerea greutăţii ideale
• în 1970, fetele începeau să ţină diete la vârsta de 14 ani. Din 1990, debutul curelor de slăbire la fete apare, în medie, la vârsta de 8 ani.
• un studiu a arătat că femeile interogate supraestimau mărimea propriilor şolduri cu 16%, iar pe cea a taliei cu 25%; aceleaşi femei au fost capabile să estimeze corect lăţimea unei cutii de carton.
• acelaşi studiu arată că, dupa ce au văzut pozele unor fotomodele, 7 din 10 femei s-au simţit mai deprimate decât înainte de vederea pozelor
• adolescentele se tem de kilogramele în plus mai mult decât de un război nuclear, cancer sau de moartea propriilor părinţi.
• 1 din 3 femei şi 1 din 4 bărbaţi sunt la cură de slăbire. 2/3 dintre cei care ţin dietă pun la loc kilogramele pierdute în decurs de un an; toţi se îngraşă la loc în decurs de 5 ani
• pentru 30% din femei, idealul frumuseţii este un corp 20% subponderal, iar pentru alte 44% corpul ideal este 10% subponderal.
• fotomodelele de acum 20 de ani cântăreau cu 8% mai puţin decât o femeie obişnuită; azi cântăresc cu 23% mai puţin decât femeia obişnuită

Ştiaţi că...

• dacă manechinele de plastic din magazine ar fi femei adevărate, ar fi prea slabe ca să poată avea menstruaţie
• Marilyn Monroe purta mărimea 42-44